Cabana Curmătura


       
     
         Natura prin simplitatea ei oferă atâtea locuri frumoase și creează peisaje incredibile doar pentru noi. Trebuie să ne bucurăm de ea și să o apreciem pentru că face lucruri nemaipomenite. Ajută la relaxarea minții și trupului,
de asemena oferă liniștea după care cu toții tânjim câteodată.

         Sunt momente când mă satur de aglomerația orașului și îmi doresc să-mi reîncarc bateriile undeva în natură. De data aceasta am ales Cabana Curmătura (alt. 1470 m) care se află  în inima Parcului Național Piatra Craiului, Zărnești.
         Până la Cabană se poate ajunge pe două marcaje:
*bandă galbenă  2 ore- 2 ore jumătate;
*bandă albastră  3 ore- 3 ore jumătate.
   
     Am ales primul marcaj, bandă galbenă, iar pentru retur am coborât prin Prăpastia Zărneștiului, adică drumul marcat cu bandă albastră.
         Traseul nu este solicitant și se poate face într-o zi, dar am preferat să rămân cu cortul la cabană pentru a mă bucura de o zi întreagă de aer curat. 

        Camparea se face într-un loc îngrădit în fața cabanei și costă 10 lei/cortul/zi. Cabana dispune și de camere cu 19 locuri la 30 lei/persoana sau cameră cu două locuri la 100 lei/zi. Iar dacă te decizi să închiriezi un loc în cabană e bine să suni din timp pentru că turiștii vin în număr mare.


         După ce am montat cortul o ciorbă fierbinte făcută la foc de lemne este fix ceea ce trebuie. Cabana oferă mic-dejun(08:00-10:00), prânz(12:00-19:00) și cină (19:00-23:00), iar o ciorbă de pui costă 9 lei. Desertul renumit la care m-am gândit tot drumul este plăcinta de mere cu răvaș. Este un deliciu mai ales dacă este caldă. Hmm, și acum mi s-a făcut poftă când mi-am amintit.

Este o zonă perfectă pentru a admira crestele masivului Piatra Craiului și pădurile dese de conifere, iar seara cerul este acoperit de mii de stele. Ce poate fi mai frumos decât să stai și să admiri cerul înstelat, iar la fiecare stea căzătoare să te bucuri ca un copil?

©Mădălina Cărbunaru

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cetatea Feldioara

Ruginești, Vrancea

Serbia, Kladovo

Căsuța cu imagini, Moieciu de Sus

Centrul Ecvestru Husar, Slănic Prahova

Top 15 filme despre călătorit

Despre mine

Castelul Bethlen, Criș

Bălțile Cișmașu

Trei Brazi, Brașov