Postări

Se afișează postări din martie, 2018

Cota 2000, Sinaia

Imagine
Sinaia cuprinde numeroase puncte turistice, printre care și Cota 2000. Chiar dacă este cunoscută mai mult ca pârtie de ski, fiindcă zăpada se topise în mare parte, noi am ales să mergem pe jos până acolo. Ne-am trezit dis de dimineață pentru că unde eram noi cazați era destul de departe și am zis să rezervăm suficient timp pentru parcurgerea traseului. Vremea a ținut cu noi și toată ziua am avut parte de soare. Am ajuns până la Cota 1000 urmând drumul principal, iar când am ajuns la finalul drumului am continuat traseul prin pădure. La intrarea în pădure erau multe semne și avertismente cu zonă frecventată de urși, iar semnele continuau pe tot traseul. Iar pe lângă asta după minute în șir de mers prin pădure la un moment dat nu mai existau marcaje (banda roșie) și nu mai erau alți oameni prin preajmă. Așa că am luat decizia să ne întoarcem și să luam telegondola. Majoritatea turiștilor preferă telegondola și din acest motiv nu se mai frecventeazăt nici traseu

Centrul Ecvestru Husar, Slănic Prahova

Imagine
Caii sunt niște făpturi pline de eleganță, energie și măiestrie. Calul îmi inspiră puterea de a trece peste orice obstacol și de a iubi necondiționat. Aceste animale sunt prietenoase și iubesc oamenii, dacă simt iubire.  Atunci când te urci pe un cal, deveniți unul și același. Pur și simplu nu sunteți doi, ci doar unul. Împreună vă concentrați la drum, la pași și admirați peisajul. Omul și calul pot stabili o legătură ce nu poate fi descrisă în cuvinte. Cea mai frumoasă priveliște Încă din copilărie am adorat caii, iar weekend-ul trecut mi s-a îndeplinit dorința să parcurg un traseu de o zi în șa. A fost ziua mea și mi-am dorit ceva deosebit, ceva ce să-mi amintesc toată viața. Clar a fost cea mai frumoasă experiență trăită! Departe de urban, înconjurată de dealuri împădurite se află stațiunea Slănic Prahova. Cadrul natural este unul deosebit și ce poate fi mai frumos ca posibilitatea să parcurgi aceste meleaguri alături de un cal? Acești ochi blân

Mănăstirea Curtea de Argeș

Imagine
Construită între anii 1514 și 1517, biserica a fost ctitorită de Neagoe Basarab pe fundațiile unui locaș mai vechi. Biserica este așezată pe un pasaj orizontal din blocuri de piatră. Pereții exteriori sunt împărțite în două zone suprapuse. În partea de sus, se află o suită de panouri semicirculare, în centrul cărora sunt fixate plăci decorative și discuri în rozetă, la întretăierea arcurilor aflându-se alte discuri mai mici, pe care sunt așezați porumbei purtând în cioc câte un clopoțel. Interiorul se remarcă prin cele 12 coloane, ornamentate floral, reprezentând pe cei 12 Sfinți Apostoli. Ansamblul cuprinde catedrala episcopală, unul dintre cele mai celebre monumente arhitecturale din Țara Românească și este inclusă în Lista monumentelor istorice din România. De la București spre Argeș sunt 155 km, din Brașov sunt 136 km, iar drumul nu este de prea bună calitate, însă peisajul zonei Rucăr-Bran este impresionant. Toate acele vai și căsuțele ridicate în v